x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Stelian Ion, despre momentul în care DNA și DIICOT vor avea șefi

Stelian Ion, despre momentul în care DNA și DIICOT vor avea șefi

05 Iul 2021   •   17:02
Stelian Ion, despre momentul în care DNA și DIICOT vor avea șefi

Fie va fi delegat actualul procuror adjunct, fie se va demara procedura de selecție, a spus, luni, ministrul Justiției, Stelian Ion, despre momentul în care DIICOT va avea un șef. Și la DNA este aceeași situație.


Întrebat când va numi un nou șef la DIICOT, Stelian Ion a declarat, luni, în conferință de presă, că situația este în analiză.

„În ceea ce privește șefia DIICOT lucrurile sunt în analiză și aici sunt două soluții: fie va fi delegat actualul procuror adjunct pe funcție de conducere pentru a avea tot sprijinul și toată legitimitatea. E o soluție care poate fi avută în vedere, fie voi demara procedura de selecție pentru această funcție foarte importantă”, a spus ministrul Justiției.

Acesta a spus că mai important decât a câștiga o lună – două în asemenea decizii, este să se găsească un consens pe anumite soluții, de a găsi sprijin și de a nu avea piedici în aceste proceduri.

„Când mă voi asigura că toate lucrurile sunt clare și că este oportun cu siguranță voi organiza această procedură de selecție pentru aceste funcții importante nu doar de procurori șefi. Sunt și alte funcții, de adjuncți, nu doar la DIICOT, și la DNA, care sunt în vizor”, a mai spus Stelian Ion.

×
Subiecte în articol: Stelian Ion