x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Stelian Ion, mesaj către PNL: Dacă vreţi într-adevăr să desfiinţăm SIIJ, haideţi să o facem pur şi simplu

Stelian Ion, mesaj către PNL: Dacă vreţi într-adevăr să desfiinţăm SIIJ, haideţi să o facem pur şi simplu

31 Aug 2021   •   22:00
Stelian Ion,  mesaj către PNL: Dacă vreţi într-adevăr să desfiinţăm SIIJ, haideţi să o facem pur şi simplu

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a anuntat că, în cadrul şedinţei de coaliţie de luni, colegii din PNL au pus în discuţie o posibilă condiţionare a desfiinţării Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) de rezolvarea concomitentă a problemei mai vechi a numărului mare de plângeri penale pe care justiţiabilii nemulţumiţi le fac împotriva magistraţilor.

El le transmite acestora într-un mesaj pe Facebook că, dacă doresc desfiinţarea de urgenţă a SIIJ, să o facă "pur şi simplu, fără alte amendamente şi condiţionări".



In opinia ministrului, în ciuda bunelor intenţii declarate odată cu lansarea acestei noi variante, efectul poate fi contrar: complică discuţia, amână decizia, nu garantează că UDMR va renunţa la amendamentul său, dimpotrivă, mai adaugă o condiţionare care nu este impusă de nimeni în această etapă - în niciun caz de Comisia de la Veneţia.
 

×
Subiecte în articol: Stelian Ion