x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Tânărul bănuit că ar fi înjunghiat marţi o profesoară a fost reținut

Tânărul bănuit că ar fi înjunghiat marţi o profesoară a fost reținut

30 Ian 2019   •   09:08
Tânărul bănuit că ar fi înjunghiat marţi o profesoară a fost reținut

Parchetul de la lângă Tribunalul Prahova a dispus reţinerea bărbatului bănuit că ar fi înjunghiat marţi o profesoară la Colegiul "Spiru Haret" din Ploieşti, acesta fiind cercetat pentru tentativă de omor, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova.

O profesoară de la un liceu din Ploieşti a fost înjunghiată marţi cu un cuţit în abdomen de un fost elev al Liceului ''Spiru Haret'', în vârstă de 22 de ani.

Agresorul a fost prins de o patrulă de jandarmi, la scurt timp după producerea faptei. Conform IJJ Prahova, asupra tânărului au fost găsite mai multe obiecte, printre care cuţit, toporaş, patent, foarfecă şi cuie, dar şi o sticlă cu ţuică.

Incidentul a fost anunţat prin 112 de un cadru didactic al Liceului ''Spiru Haret'' Ploieşti.

''În urma sesizării, subofiţerul din dispeceratul IJJ Prahova, fiind în ascultare, a luat legătură în teren cu patrula aflată în serviciu, care se afla în misiunea de menţinere a ordinii publice în zona colegiului, care la rândul ei fusese sesizată de paznicul şcolii despre faptul că a văzut o persoană ieşind din curtea şcolii cu un cuţit în mână'', a precizat IJJ Prahova.

Sursă: Agerpres

×