Inculpații sunt arestați preventiv într-un dosar de trafic international de droguri de risc și mare risc, trafic intern de droguri de risc și mare risc, complicitate la trafic international de droguri de risc și mare risc și complicitate la trafic intern de droguri de risc și mare risc .
Potrivit anchetatorilor, în perioada martie-mai 2023, unul dintre inculpați a comercializat droguri de risc (canabis și hașiș) în mod repetat (11 acte materiale), către consumatori din județul Giurgiu, inclusiv minori. Astfel, la data de 17.03.2023, a vândut unui copil de 13 ani, cantitatea de un gram de hașiș, din care acesta a confecționat o țigară pe care a consumat-o împreună cu alte trei copile, în parcul Elevilor din municipiul Giurgiu. Ulterior, una dintre eleve s-a simțit rău, fiind transportată la spital unde i s-au acordat îngrijiri medicale.
La data de 08.05.2023, persoana trimisă în judecată, cu sprijinul celui de al doilea inculpat, a introdus pe teritoriul României droguri de risc și mare risc (989,78 grame rezină de canabis și 19,82 grame cocaină). Cei doi au fost prinși în flagrant imediat după săvârșirea faptei. Anterior, la începutul lunii aprilie 2023, dar cu sprijinul celui de al treilea inculpat, persoana a introdus pe teritoriul României cantitatea de 500 grame rezină de canabis.
În ambele situații, drogurile au fost ascunse în interiorul unor colete, care au fost expediate din Spania și introduse pe teritoriul țării prin intermediul unor societăți de transport. De asemenea, cel de al doilea inculpat, a comercializat, în mod repetat (6 acte materiale), droguri de risc, către consumatori de pe raza județului Giurgiu.
Prin rechizitoriu s-a solicitat „menținerea măsurii arestului preventiv față de cei trei inculpați, confiscarea specială a cantităților de droguri ridicate pe parcursul perchezițiilor domiciliare, a mai multor terminale mobile, a sumelor de bani identificate ca provenind din comercializarea drogurilor, precum și obligarea inculpaților la plata unor cheltuielile judiciare avansate de stat”.
Dosarul a fost înaintat Tribunalului Giurgiu.
(sursa: Mediafax)