Un poliţist din Ploieşti plasa aspirină pisată în maşinile şoferilor opriţi în trafic, iar apoi le cerea şpagă ca să nu le deschidă dosare de trafic de droguri. Deşi procurorii au cerut de două ori arestarea sa preventivă, judecătorii l-au lăsat în libertate.
Polițistul Ionuț Bucur a activat la Secția 4 din Ploiești. Acesta a fost reținut, inițial, în luna august 2016 în urma unei acțiuni a Direcției Generale Anticorupție Prahova, coordonată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Ionuț Bucur a fost trimis în judecată pentru luare de mită, în stare de libertate, dar sub control judiciar. Deși procurorii au cerut de două ori arestarea preventivă a polițistului, având în vedere gravitatea faptelor de care este acuzat, judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești au respins propunerea și au considerat că Ionuț Bucur poate fi cercetat în stare de libertate pentru că nu reprezintă un pericol public.
Ionuț Bucur este acuzat de luare de mită și abuz în serviciu. Banii erau solicitați de polițist de la diverse persoane, printre care și un om de afaceri, dar și un cunoscut interlop prahovean.
Sursa: ph-online.ro