x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Vasile Blaga a fost audiat timp de două ore la DNA Ploieşti. Ce a declarat la ieşire

Vasile Blaga a fost audiat timp de două ore la DNA Ploieşti. Ce a declarat la ieşire

28 Sep 2016   •   12:10
Vasile Blaga a fost audiat timp de două ore la DNA Ploieşti. Ce a declarat la ieşire

Vasile Blaga a declarat, la ieşirea din sediul DNA Ploieşti, că va acţiona conform situaţiei actuale, astfel răspunzând întrebării jurnaliştilor dacă va mai candida la alegeri şi dacă îşi va da demisiona din funcţia de co-preşedinte al PNL.

Copreşedintele PNL a fost pus sub control judiciar.

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a sosit la sediul DNA Ploieşti, acesta declarând jurnaliştilor că a fost sunat şi citat telefonic în calitate de suspect. 

Întrebat în ce dosar, acesta a afirmat că nu cunoaşte acuzaţiile care-i sunt aduse şi nici motivul pentru care a fost chemat. 

Surse apropiate anchetei au declarat că acesta ar urma să fie audiat într-un dosar de trafic de influenţă, faptele fiind comise în perioada 2009-2012. În această perioadă, Blaga ar fi intervenit pentru acordarea unor contracte în mod preferenţial, au mai precizat sursele citate.

AGERPRES

×