x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Vicepreşedintele Tribunalului Sălaj şi un fost inspector şcolar general, inculpaţi într-un dosar DIICOT

Vicepreşedintele Tribunalului Sălaj şi un fost inspector şcolar general, inculpaţi într-un dosar DIICOT

28 Feb 2016   •   08:39
Vicepreşedintele Tribunalului Sălaj şi un fost inspector şcolar general, inculpaţi într-un dosar DIICOT
Sursa foto: Creatas/Getty Images/Creatas RF

Vicepreşedintele Tribunalului Sălaj, Patriţiu Dărăban, şi fostul inspector şcolar general, actual consilier judeţean PNL şi director al Şcolii Gimnaziale "Mihai Eminescu" Zalău, Ioan Abrudan, sunt inculpaţi într-un dosar complex instrumentat de procurorii DIICOT Sălaj, alături de fratele deputatului liberal Lucian Bode, inspector vamal Dumitru Ioan Bode, doi oameni de afaceri din Zalău, Ioan Huluban, Ioan Galiş, şi fiica acestuia din urmă, Malvina, şi doi poliţişti, Vasile Zaha şi Marius Fărcaş.

Potrivit datelor publicate pe portalul Curţii de Apel Cluj, cei opt sunt judecaţi de magistraţii instanţei menţionate cu propunerea de arestare preventivă, audierea lor începând de sâmbătă, iar o soluţie în acest caz urmând a fi comunicată duminică.

Potrivit unor surse judiciare, dosarul în care sunt inculpaţi cei opt vizează mai multe infracţiuni, toate în legătură cu patronii a două firme din Zalău - Ioan Galiş şi Ioan Huluban, cei doi fiind deja trimişi în judecată într-un alt dosar, pentru evaziune fiscală, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat, cu un prejudiciu total estimat de cinci milioane de euro.

Noul dosar vizează infracţiuni legate de procesul de insolvenţă a două firme administrate de oamenii de afaceri menţionaţi, vicepreşedintele Tribunalului Sălaj fiind cel care a judecat procesul de insolvenţă. Patriţiu Dărăban este de altfel singurul din cei opt care nu a fost reţinut sâmbătă, deoarece Consiliul Superior al Magistraturii a decis să încuviinţeze doar cererea de arestare preventivă a magistratului.

Fiica lui Ioan Galiş a fost inculpată după ce, potrivit procurorilor DIICOT, ar fi semnat în locul tatălui ei un proces verbal pentru conducere cu viteză excesivă, acesta fiind motivul pentru care au fost reţinuţi şi cei doi poliţişti. În plus, ea este suspectată că la examenul de bacalaureat din 2012 ar fi făcut semne pe lucrare, la propunerea lui Ioan Abrudan, la vremea respectivă inspector şcolar general, pentru a primi o notă mai mare la examene.

Agerpres

×