x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Bărbat din Alba, arestat după ce și-a bătut și violat fosta concubină în școala din Cugir

Bărbat din Alba, arestat după ce și-a bătut și violat fosta concubină în școala din Cugir

de Redacția Jurnalul    |    05 Feb 2024   •   17:45
Bărbat din Alba, arestat după ce și-a bătut și violat fosta concubină în școala din Cugir

Un bărbat în vârstă de 60 de ani a fost arestat preventiv, iar procurorii au făcut trimiterea în judecată a acestuia pentru viol, lovire sau alte violențe și încălcarea ordinului de protecție, după ce a intrat în școala unde lucra fosta concubină, a bătut-o și a violat-o.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un bărbat în vârstă de 60 de ani, din orașul Cugir, județul Alba, pentru viol, lovire sau alte violențe și încălcarea ordinului de protecție.

Anchetatorii au reținut, în rechizitoriu, că în 8 ianuarie, în jurul orei 19.00, deși avea obligația de a nu se apropia de fosta concubină, în vârstă de 54 de ani, și de a nu se apropia de locul de muncă al acesteia, respectiv Școala Gimnazială Iosif Pervain din Cugir, jud. Alba, obligații stabilite prin ordin de protecție dispus la data de 15 noiembrie 2023, prin sentință civilă a Judecătoriei Alba Iulia, inculpatul a pătruns în incinta Școlii Gimnaziale.

Aici, bărbatul a agresat victima, lovind-o de mai multe ori la nivelul capului și corpului cu o coadă de topor din lemn. Femeia a suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare s-au stabilit ca fiind necesare 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Totodată, imediat după ce a pătruns în incinta Școlii și după ce a bătut-o pe femeie, inculpatul a constrâns-o la întreținerea de relații sexuale.

Încă din 9 ianaurie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Alba Iulia cu propunere de luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul aflat în stare de reținere, pentru o perioadă de 30 de zile, cererea fiind admisă.

Potrivit unui comunicat transmis luni, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: viol scoala bataie