x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Zegrean contrazice PSD: Legea carantinării şi izolării nu încalcă drepturile românilor

Zegrean contrazice PSD: Legea carantinării şi izolării nu încalcă drepturile românilor

13 Iul 2020   •   16:44
Zegrean contrazice PSD: Legea carantinării şi izolării nu încalcă drepturile românilor

Fostul preşedinte al CCR Augustin Zegrean îi contrazice pe social-democraţi, care spun că legea carantinării şi izolări încalcă drepturile.

Augustin Zegrean nu a găsit abateri şi spune că proiectul nu trebuia amânat atât de mult.

Zegrean le dă un pont guvernanţilor: dacă nu va fi adoptată, Legea 55 le permite, oricum, să pună oamenii în carantină şi izolare, dar rămâne nerezolvată problema internării medicale.

Măsurile pentru creşterea capacităţii de răspuns sunt: măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu

„Îşi bat capul de pomană, oricum n-o îndreaptă ei în Parlament, de obicei, legile se strâmbă, nu se îndreaptă. Ce a venit de la Guvern la Cameră, era ok. Ce au făcut la Cameră a complicat lucrurile şi acum, dacă le mai complică şi la Senat, o să fie un dezastru. Dacă îi dau drumul aşa cum a plecat de la Cameră, are şanse uriaşe să treacă (de CCR – n.r). Prea mult se vorbeşte, se dă apă la moară celor care sunt sceptici în legătură cu existenţa acestei epidemii. Astea trebuiau scrise de mult. Nu când eşti cu focul în casă, te gândeşti cum să-l stingi”, a declarat Augustin Zegrean, fost preşedinte CCR.

Sute de oameni au protestat, în Piaţa Victoriei, față de măsurile impuse de Guvern şi de legea aflată în dezbatere.

Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a spus, luni, că proiectul de lege ce vizează carantina și izolarea nu va fi votat în Parlament până când premierul și ministrul Sănătății nu vor veni „să lămurească toate aspectele în discuție în acest moment”.

Mediafax

×
Subiecte în articol: augustin zegrean