x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale 23 de Moși Crăciuni, amendați pentru deranjarea ordinii și liniștii publice: Atenție la modul în care colindați!

23 de Moși Crăciuni, amendați pentru deranjarea ordinii și liniștii publice: Atenție la modul în care colindați!

de Andreea Tiron    |    18 Dec 2022   •   07:40
23 de Moși Crăciuni, amendați pentru deranjarea ordinii și liniștii publice: Atenție la modul în care colindați!
Sursa foto: Ilustrație Hepta

S-a întâmplat la Năvodari, în județul Constanța, unde cetele de colidători gălăgioși au atras atenția Poliției. Oamenii legii le transmit celor care sunt deranjați de cetele de colindători zgomotoși că au posibilitatea să sesizeze aceste comportamente, iar cei în cauză vor fi sancționați.

Nu mai puțin de 23 de persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 43 de ani, îmbrăcate în Moș Crăciun, au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 16.000 de lei:

“Atenție la modul în care colindați!

Sărbătorile de Crăciun sunt un prilej nemaipomenit de petrecere a timpului împreună cu cei dragi și de a face diverse activități împreună. Și ce poate fi mai magic decât un colind cântat cu prietenii sau familia. Totuși, există o diferență între clasicele colinde și perioadele în care se cântă acestea, respectiv grupurile de persoane care sunt surprinse, de cele mai multe ori având asupra lor boxe sau alte obiecte care produc zgomot puternic.

În ultima săptămână, în orașul Năvodari au fost surprinse 4 grupuri de persoane, care au ieșit la colindat, având asupra lor diverse echipamente muzicale.

Astfel, în perioada 7-12 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că 4 grupuri, formate din 5-8 persoane fiecare, deranjau ordinea și liniștea publică pe străzile Dobrogei și Panseluțelor din orașul Năvodari.

Cele 23 de persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 43 de ani, îmbrăcate în Moș Crăciun, au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 16.000 de lei.

Pe această cale, reamintim cetățenilor faptul că tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigate sau larmă constituie contravenție, potrivit Legii 61/1991, și se sancționează cu amendă de la 200 la 1.000 de lei.

De asemenea, recomandăm persoanelor care surprind astfel de încălcării ale legii să sesizeze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau secția de poliție de pe raza locuinței.”, transmite Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța.

×
Subiecte în articol: Moș Crăciun amendat colindatori politie