Potrivit IPJ Arad, polițiștii au făcut joi seara 4 percheziții la domiciliile mai multor persoane din localitățile Hălmagiu și Vârfurile, bănuite de contrabandă cu țigarete.
În timpul acestora, un tânăr de 25 de ani, din Hălmagiu, în timp ce conducea o mașină pe DN 79/A, între Joia Mare și Buteni, a intrat într-o autospecială de poliție, aflată în misiune.
În urma accidentului, a fost rănit un tânăr de 22 de ani, pasager în autoturism, care a încercat să fugă de la locul evenimentului. Acesta a fost imobilizat, fiind executat un foc în plan vertical.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul dintre șoferi nu consumase alcool.
„În seara de 30 martie, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, a avut loc un eveniment rutier, în care a fost implicată o autospecială de poliție. Din primele cercetări, un tânăr, de 25 de ani, din Hălmagiu, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 79/A, între Joia Mare și Buteni, a intrat în coliziune cu o autospecială de poliție.
În urma evenimentului, a fost rănit ușor (la prima vedere) un tânăr de 22 de ani, pasager în autoturism. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul dintre șoferi nu consumase alcool. Cercetările sunt continuate într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă,” a anunțat IPJ Arad.
În autoturism au fost descoperite 2.500 de pachete de țigări netimbrate, susceptibile a proveni din contrabandă, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților Judecătoriei Gurahonț, cu propunere de arestare preventivă.
Vineri dimineața au fost efectuate 7 percheziții domiciliare în localitățile Hălmagiu și Vârfurile, la alte persoane bănuite de contrabandă cu țigarete.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie luate măsurile legale.
(sursa: Mediafax)