x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident cu doi răniți între un microbuz și o autoutilitară în județul Tulcea

Accident cu doi răniți între un microbuz și o autoutilitară în județul Tulcea

de Redacția Jurnalul    |    16 Apr 2024   •   10:39
Accident cu doi răniți între un microbuz și o autoutilitară în județul Tulcea

Două persoane au fost rănite, marți dimineața, în urma unui accident între un microbuz și o autoutilitară în localitatea Horia, județul Tulcea.

Potrivit ISU Tulcea, accidentul a avut loc în jurul orei 07:30 în localitatea Horia, din județul Tulcea, între un microbuz și o autoutilitară.

La ajungerea echipajelor de prim ajutor ale SAJ Tulcea, SMURD, descarcerare și stingere, autoutilitara era răsturnată pe carosabil, iar două victime, un bărbat de 34 de ani și o femeie de 24 de ani, au reușit să iasă din autovehicul.

Victimele au primit îngrijiri medicale la fața locului fiind ulterior transportate la o unitate medicală din Tulcea cu o ambulanță SAJ și una SMURD.

Polițiștii urmează să stabilească din ce cauză s-a produs accidentul.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×