Din verificările făcute de polițiști a rezultat că un bărbat de 67 de ani, din Craiova, care conducea un autoturism pe DN 67 B, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul volanului și a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se într-un șanț.
În urma impactului a rezultat decesul unei femei de 60 de ani, pasageră pe locul din spate, precum și rănirea șoferului și a altei pasagere de 54 de ani, care au fost preluați de ambulanță și transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Șoferul nu a fost testat cu aparatul etilotest, urmând să-i fie recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
(sursa: Mediafax)