x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident grav în Bihor: un mort și patru răniți

Accident grav în Bihor: un mort și patru răniți

de Redacția Jurnalul    |    10 Iun 2026   •   08:18
Accident grav în Bihor: un mort și patru răniți
Accident grav pe DN1

Circulația rutieră a fost oprită miercuri dimineață pe ambele sensuri ale DN 1, între Huedin și Oradea, în localitatea Cornițel, județul Bihor, în urma unui accident grav în care au fost implicate un autotren, două autoturisme și o autocisternă fără încărcătură.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, în urma coliziunii, autotrenul s-a răsturnat pe carosabil și a lovit un stâlp de electricitate. De asemenea, pe suprafața de rulare s-au înregistrat scurgeri de combustibil.

Accidentul s-a soldat cu moartea unui pasager și rănirea altor patru persoane, care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Traficul rutier a fost deviat pe ruta DJ 108I Bucea – DJ 764 Bratca – DN 1 Borod, până la finalizarea intervenției echipelor de salvare și a operațiunilor de degajare a carosabilului.

În același timp, Centrul Infotrafic avertizează că este semnalată ceață pe mai multe drumuri din județul Suceava, unde vizibilitatea este redusă sub 200 de metri, iar izolat scade chiar sub 50 de metri.

Totodată, valorile de trafic erau în creștere pe principalele căi de acces către București.

Aglomerație este semnalată pe autostrada A1 București–Pitești, pe DN 1 în zona Otopeni, pe DN 1A la Mogoșoaia, pe DN 7 la Chitila, precum și pe Centura Capitalei, în special în zonele Chiajna, Domnești, Bragadiru și Pantelimon.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident bihor mort