x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident grav cu o ambulanță în București

Accident grav cu o ambulanță în București

01 Iun 2016   •   18:27
Accident grav cu o ambulanță în București

Un accident grav a avut loc în urmă cu puțin timp în zona Baba Novac din București. Potrivit primelor informații, în accident a fost implicată o ambulanță care s-a răsturnat, dar și un autoturism BMW. Patru persoane au fost rănite. 

Pacientul, care se afla în ambulanța privată, a fost transportat cu o altă ambulanță la spital.

Ambulanța privată s-a răsturnat pe trecerea de pietoni.

”Din primele informații, o ambulanță cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune a pătruns în intersecție, iar un autoturism care se îndrepta, din care se pare, dinspre Dristor, nu a acordat prioritare ambulanței, iar ambulanța s-a răsturnat”, a spus comisar-șef Ovidiu Munteanu, de la Poliția Rutieră, miercuri, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

Deocamdată nu se cunoaște în ce stare se află victima care este transportată cu ambulanța.

Polițiștii fac cercetări la fața locului, iar traficul în zonă a fost blocat pe unul din cele mai circulate bulevarde din Capitală.

×