Potrivit IPJ Prahova, accidentul a avut loc în comuna Iordăcheanu, pe DJ 100L.
Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, un tânăr de 19 ani ar fi pierdut controlul direcției, intrând cu partea laterală a mașinii într-un podeț, ulterior ricoșând într-un stâlp de electricitate și apoi în șanțul de pe marginea drumului.
În urma accidentului, atât șoferul, cât și patru pasageri cu vârste de 17, 18, 20 și 23 de ani au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
(sursa: Mediafax)