În această noapte a avut loc un grav accident de circulaţie, pe Drumul Naţional 39, Constanţa-Mangalia, la intersecţia cu DJ 394 care duce către Costineşti, informează ziuadeconstanta.ro.
Potrivit informaţiilor, în jurul orelor 21.30, un tânăr din Cumpăna, în vârstă de 27 de ani, conducea un autoturism marca Volkswagen, dinspre Constanţa către Mangalia, în banda numărul 2.
Ajungând la intersecţia cu DJ394 (Costineşti), a efectuat viraj la stânga şi nu a acordat prioritate autoturismului marca Volvo, condus din sens opus, pe banda nr 2, de un alt tânăr, de aceeaşi vârstă, din Năvodari.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto, a trei pasageri din Volvo, doi bărbaţi, unul din Mangalia şi altul din Năvodari şi a unei femei de 30 de ani din Năvodari.
Totodată a mai fost rănită şi o femeie din Costineşti aflată pe bancheta din faţă - dreapta a conducătorului auto din Volkswagen.
La locul evenimentului au fost deplasate mai multe autospeciale ale ambulanţei pentru preluarea răniţilor dar şi echipaje ale poliţiei rutiere pentru efectuarea de cercetări în vederea stabilirii circumstanţelor în care s-a produs coliziunea.
Facem precizarea că toţi cei implicaţi în accident au vârste cuprinse între 23 şi 31 de ani.