x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident în lanț pe Autostrada București – Pitești, în zona Bolintin Vale

Accident în lanț pe Autostrada București – Pitești, în zona Bolintin Vale

15 Aug 2021   •   20:40
Accident în lanț pe Autostrada București – Pitești, în zona Bolintin Vale
Sursa foto: Hepta

Șase mașini au fost implicate, duminică seara, într-un accident rutier pe Autostrada A1 București – Pitești, zona Bolintin Vale, pe sensul către Capitală. Două femei au fost rănite. În total au fost implicate în accident 13 persoane.

Potrivit ISU Giurgiu, în accidentul rutier de pe autostrada A1 București - Pitești, au fost implicate șase autovehicule, în care se aflau 13 persoane.

Accidentul s-a produs pe sensul către Capitală, în zona localității Bolintin Vale.

Pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal intervin cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, cu un echipaj SMURD și cu o ambulanță SAJ. De asemenea, în sprijin a fost solicitat și elicopterul SMURD.

Două femei, în vârstă de 45 și 48 de ani, din autoturisme diferite, au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ.

În prezent, pompierii asigură măsurile PSI deoarece sunt scurgeri de carburanți pe partea carosabilă.

Sursa: Mediafax

×
Subiecte în articol: accident