x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident în Mureş: Doi răniţi în urma unei tamponări frontale dintre un Logan şi un autobuz

Accident în Mureş: Doi răniţi în urma unei tamponări frontale dintre un Logan şi un autobuz

12 Apr 2017   •   09:40
Accident în Mureş: Doi răniţi în urma unei tamponări frontale dintre un Logan şi un autobuz

Două persoane au fost rănite în urma unei tamponări frontale produse, miercuri dimineaţa, pe raza comunei Adămuş, între un autoturism Logan şi un autobuz în care se aflau trei persoane.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'Horea' al judeţului Mureş, căpitan Cristian Virag, la faţa locului a intervenit Secţia din Târnăveni a ISU Mureş cu două autospeciale cu 11 subofiţeri şi o ambulanţă.

În urma tamponării, care s-a produs din vina şoferului autoturismului, conducătorul auto al Loganului a fost rănit grav, în timp ce şoferul autobuzului a suferit răni uşoare la nivelul picioarelor.

Surse din poliţie au precizat, pentru AGERPRES, că în urma impactului compartimentul motor al Loganului a luat foc, însă cei doi ocupanţi ai maşinii au fost scoşi la timp, iar cele trei persoane din autobuz au ieşit singure.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a se stabili dacă şoferul Loganului era sub influenţa băuturilor alcoolice şi circumstanţele în care s-a produs accidentul.

×
Subiecte în articol: accident