x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident grav între un BMW și un tramvai în Arad

Accident grav între un BMW și un tramvai în Arad

24 Iul 2017   •   17:35
Accident grav între un BMW și un tramvai în Arad

Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism BMW şi un tramvai a avut loc luni, în jurul orei amiezii, în municipiul Arad.

„Din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că astăzi (luni-n.r.), în jurul orelor 13.00, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Curtici, a condus pe Calea Aurel Vlaicu, înspre UTA şi nu a respectat semnificaţia indicatorului «interzis virare la stânga» intrând în coliziune cu un tramvai condus de un bărbat de 53 de ani din Arad. În urma incidentului, a rezultat rănirea uşoară a şoferului autoturismului şi a unei femei de 32 de ani din Curtici, pasageră în acelaşi autoturism. Continuăm cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul” – a declarat pentru Aradon, Claudia Iuga, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Simina Roz, starea şoferului rănit este stabilă. Când a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe, a acuzat dureri de şold, urmând a fi supus mai multor investigaţii.

×