x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident grav în Medgidia! O mașină s-a „urcat” pe semnul de intrare în oraș

Accident grav în Medgidia! O mașină s-a „urcat” pe semnul de intrare în oraș

de Redacția Jurnalul    |    06 Sep 2023   •   14:56
Accident grav în Medgidia! O mașină s-a „urcat” pe semnul de intrare în oraș
Sursa foto: ISU Dobrogea

Un accident grav a avut loc, miercuri, pe DN 22 C, la intrarea în Medgidia, intersecția cu localitatea Cuza Vodă. Din primele informații, pe fondul neacordării de prioritate, două autoturisme au intrat în coliziune, iar în urma impactului, unul dintre ele a fost proiectat în semnul de intrare în orașul Medgidia.

„Din accident au rezultat 2 victime, un bărbat și o femeie, ambii conștienți, stabili hemodinamic și respirator, care prezintă doar politraumatism minor la nivel toracic și cranian. Misiunea este în desfășurare în acest moment, iar intenția colegilor este de a evacua victimele, către CPU Medgidia.”, transmite Serviciul de Ambulanță Județean.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul ISU Dobrogea și ambulanțe ale SAJ Constanța.

„La data de 6 septembrie a.c., în jurul orei 11.35, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 22 C, s-a produs un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de o o femeie, de 22 de ani, respectiv un bărbat, de 45 de ani. Autoturismul condus de femeie a părăsit partea carosabilă, fiind proiectat într-un stâlp. În urma accidentului rutier, au fost răniți ambii conducători auto, precum și 3 pasageri. Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a anunțat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt IPJ Constanța.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Cascadorie cu 2 victime la intersecția Medgidia/CuzaVodă, pe DN 22C!

 

 

×
Subiecte în articol: Medgidia accident cuza vodă