x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale UPDATE Tragedie la cumpăna dintre ani: Accident de muncă, soldat cu victime, în Portul Constanța

UPDATE Tragedie la cumpăna dintre ani: Accident de muncă, soldat cu victime, în Portul Constanța

de Redacția Jurnalul    |    31 Dec 2025   •   10:49
UPDATE Tragedie la cumpăna dintre ani: Accident de muncă, soldat cu victime, în Portul Constanța
Sursa foto: Hepta/O tragedie la cumpăna dintre ani s-a produs la Constanța

Un accident de muncă a avut loc miercuri în dana 5 a Portului Constanța. Doi bărbați au murit.

Update:

Miercuri, în jurul orei 8.15, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, în incinta unui terminal din portul Constanța, s-ar fi produs un eveniment în urma căruia ar fi decedat două persoane.

Polițiștii au confirmat că este vorba despre doi bărbați, de 56, respectiv 62 de ani, potrivit IPJ Constanța.

Din primele cercetări a reieșit faptul că ar fi explodat o anvelopă a unui utilaj de manipulare a containerelor.

Echipajul medical aflat la fața locului a constatat decesul victimelor.

În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii împrejurărilor și cauzelor care au condus la producerea acestui eveniment.

Știre inițială:

Un accident de muncă s-a produs miercuri în Dana 5 a Portului Constanța.

Au fost implicați patru bărbați.

Două dintre victime au murit. Potrivit ISU Constanța, este vorba de doi bărbați, de 52 și 64 de ani, care nu au răspuns manevrelor de resuscitare.

A treia victimă, un bărbat de 63 de ani, a refuzat transportul la spital, iar un al patrulea bărbat, de 57 de ani, a fost dus la spital cu un traumatism la picior.

Autoritățile fac cercetări la fața locului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident munca port constanta