Polițiștii au deschis un dosar penal pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii incidentului. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari au fost sesizați prin apel la 112, în jurul orei 06:45.
Apelantul a anunțat că pe pista de biciclete de pe DJ 226, în zona Midia, se află o persoană căzută la sol, în stare de inconștiență. La fața locului au intervenit polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari și ai Serviciului Siguranță Rutieră.
Polițiștii au stabilit că victima este un bărbat de 45 de ani, din localitatea Istria. Din primele verificări a reieșit că acesta se deplasa cu o trotinetă electrică pe pista amenajată paralel cu DJ 226. La un moment dat, din cauze care urmează să fie stabilite în anchetă, bărbatul ar fi căzut de pe trotinetă și s-ar fi lovit la cap.
La locul incidentului a ajuns și un echipaj medical. Cadrele medicale au constatat decesul bărbatului. Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă, unde va fi efectuată autopsia. Examinarea medico-legală urmează să stabilească cauza exactă a decesului.
Polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările. Anchetatorii încearcă să stabilească toate cauzele și împrejurările în care s-a produs incidentul.
(sursa: Mediafax)
