x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident rutier la Nistoreşti, doi copii au fost răniţi

Accident rutier la Nistoreşti, doi copii au fost răniţi

de Redacția Jurnalul    |    25 Dec 2023   •   16:00
Accident rutier la Nistoreşti, doi copii au fost răniţi

Doi minori au fost răniţi luni într-un accident produs pe DN 1, la Nistoreşti, pe sensul de deplasare Braşov către Ploieşti, informează IPJ Prahova.

"În jurul orei 14,30, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au fost sesizaţi despre faptul că pe DN 1, Nistoreşti, pe sensul de deplasare Braşov către Ploieşti, a avut loc un accident rutier. Din verificări, s-a stabilit faptul că un bărbat de 46 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Braşov către Ploieşti, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un alt autoturism, care circula din sens opus, condus de un conducător auto în vârstă de 44 de ani. În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a patru pasageri, doi minori cu vârste de 9 şi 11 ani şi două femei de 30, respectiv 43 de ani, din cele două autoturisme", precizează sursa citată.

Conform IPJ Prahova, conducătorii celor două autoturisme au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Nu sunt probleme de trafic, anunţă sursa citată.

În cauză, cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier. 

×
Subiecte în articol: accident copii raniti