x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident rutier cu trei maşini pe DN 1C. Autorul a fugit de la locul faptei

Accident rutier cu trei maşini pe DN 1C. Autorul a fugit de la locul faptei

27 Apr 2019   •   09:21
Accident rutier cu trei maşini pe DN 1C. Autorul a fugit de la locul faptei

Trei maşini au fost implicate într-un accident petrecut sâmbătă dimineaţa în localitatea clujeană Sânicoară, pe DN 1C, autorul fugind de la locul faptei.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), accidentul s-a produs în urma ciocnirii a două maşini, pe fondul nepăstrării distanţei faţă de vehiculul din faţă. După impact, ambele autoturisme care au intrat în colizune au părăsit partea carosabilă prin stânga drumului, lovind însă şi o altă maşină care circula regulamentar din sens opus.

În urma coliziunii, o persoană a fost rănită. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident DN 1C