x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident între o locomotivă și o mașină în Teleorman. O fată de 15 ani a murit

Accident între o locomotivă și o mașină în Teleorman. O fată de 15 ani a murit

de Redacția Jurnalul    |    31 Mai 2023   •   07:24
Accident între o locomotivă și o mașină în Teleorman. O fată de 15 ani a murit

Un accident în care au fost implicate o locomotivă și o mașină a avut loc în noaptea de marți spre miercuri în localitatea Botoroaga, județul Teleorman. O fată de 15 ani a murit, iar alți patru tineri au fost transportați la spital.

Potrivit ISU Teleorman, accidentul a avut loc la trecerea de nivel de cale ferată din comuna Botoroaga, sat Valea Cireșului, între o locomotivă și un autoturism

La fața locului au intervenit o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, trei ambulanțe SAJ Teleorman și două echipaje SMURD.

La sosirea echipajelor de pompieri, patru dintre cei cinci pasageri ai autoturismului erau încarcerați, aceștia fiind scoși de salvatori cu ajutorul echipamentelor de descarcerare și predați echipajelor medicale.

O tânără de aproximativ 19 ani, conducătoarea auto, a suferit traumatisme minore și a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la UPU Alexandria pentru îngrijiri de specialitate. Un tânăr de circa 15 ani, cu traumatisme la nivelul membrelor și toracelui, conștient și cooperant, a fost preluat de un echipaj SMURD, un tânăr de 20 de ani, cu traumatism cranian, a fost preluat de un echipaj medical SAJ, iar o tânără de circa 20 de ani, inconștientă, a fost preluată de un echipaj SAJ cu medic. Toate victimele au fost transportate la UPU Alexandria.

O fată de aproximativ 15 ani a fost declarată decedată de un echipaj SAJ.

Potrivit IPJ Teleorman, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Videle au constatat faptul că tânăra de 19 ani, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, nu ar fi respectat semnalele acustice și luminoase aflate în funcțiune, la trecerea la nivel cu calea ferată, dublă, și ar fi fost lovită de locomotiva unei garnituri de tren, condusă de un bărbat de 53 de ani.

Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident mortal tren teleorman