x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale ​​​​​​​O femeie a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, într-un accident în Olt

​​​​​​​O femeie a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, într-un accident în Olt

de Redacția Jurnalul    |    02 Sep 2023   •   13:00
​​​​​​​O femeie a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, într-un accident în Olt
Sursa foto: Arhiva Jurnalul

O femeie a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs sâmbătă pe Drumul Județean 546, în comuna Mărunței, din județul Olt.

În accident au fost implicate două autovehicule și un pieton, respectiv un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din orașul Balș, județul Olt, și un un autoturism, condus de un tânăr de 27 ani, din localitate.

O femeie, pasageră într-unul din cele două autoturisme, a murit, iar alte patru persoane au ajuns rănite la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

La testarea cu aparatul Drugtest, rezultatul a fost negativ pentru tânărul de 27 de ani, iar pentru tânărul de 19 ani aparatul a indicat prezența unei substanțe pshihoactive, respectiv T1B THC, informează Poliția Olt.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: accident victime