x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Administraţia Străzilor: Se reia circulaţia pe bd. Bucureştii Noi, între Pod Străuleşti şi intrarea Berheci

Administraţia Străzilor: Se reia circulaţia pe bd. Bucureştii Noi, între Pod Străuleşti şi intrarea Berheci

14 Iul 2016   •   18:05
Administraţia Străzilor: Se reia circulaţia pe bd. Bucureştii Noi, între Pod Străuleşti şi intrarea Berheci

Circulaţia pe bd. Bucureştii Noi din Capitală, pe sectorul de drum cuprins între Pod Străuleşti şi intrarea Berheci, va fi reluată, de sâmbătă, de la ora 10,00, pe ambele sensuri, a informat Administraţia Străzilor printr-un comunicat transmis AGERPRES.

Segmentul respectiv a fost închis circulaţiei, până în prezent, pentru execuţia noii staţii Străuleşti aferentă Magistralei 4 de metrou, precizează sursa citată.

Pe de altă parte, vor exista în continuare două restricţii temporare. Este vorba despre str. Slt. Constantin Godeanu, care va fi închisă temporar pe sectorul de drum cuprins între bd. Bucureştii Noi şi str. Romeo Popescu în vederea execuţiei galeriei de legătură între noul Depou Străuleşti şi noua staţie de metrou Străuleşti.

De asemenea, pe sectorul de drum al bd. Bucureştii Noi, cuprins între str. Balaria şi str. Nazarcea, urmează să se circule temporar pe un singur sens de circulaţie, în vederea continuării execuţiei centralei de ventilaţie aferentă tunelurilor de metrou dintre noile staţii de metrou Străuleşti şi Laminorului, a informat Administraţia Străzilor.

Sursa: AGERPRES

×