x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale  Aeroportul Brașov va crește turismul de incoming pe termen mediu și lung

 Aeroportul Brașov va crește turismul de incoming pe termen mediu și lung

de Redacția Jurnalul    |    12 Dec 2022   •   22:30
 Aeroportul Brașov va crește turismul de incoming pe termen mediu și lung

Conducerea ANAT și agențiile de turism din regiune s-au reunit la Brașov pentru a vizita, în avanpremieră noul aeroport, cea mai importantă investiție de infrastructură din ultimii 50 de ani, care va avea lansarea oficială în vara anului 2023.

La numai 15 minute de centrul Brașovului, noul Aeroport Internațional va avea lansarea oficială pe 15 iunie 2023 și își va primi pasagerii într-o clădire cu dotări tehnice de ultimă generație, 10 zone de check-in și un spațiu generos de 1200 mp, cu posibilitate de extindere.

Aeroportul internațional Brașov a fost construit cu o nvestiție a Consiliului Județean Brașov care totalizează 130 milioane euro.

Turnul de control virtual, unic în România, va însemna o siguranță crescută, precum și costuri reduse cu 50%, potrivit unui comunicare transmis luni de ANAT.

Primele curse charter care vor fi operate de pe Aeroportul Internațional Brașov sunt deja în discuții avansate și îi vor duce pe brașoveni în destinațiile lor favorite, comod și rapid, fără a mai fi nevoiți să facă transferul către alte aeroporturi din apropiere.

„Ținând cont de popularitatea de care se bucură în prezent Brașovul în rândul turiștilor străini, estimăm că noul aeroport va crește exponențial apetitul acestora de a vizita zona datorită accesului facil prin conexiunile aeriene directe. Suntem încrezători că Aeroportul Internațional Brașov va urca rapid în topul clasamentului aeroporturilor internationale din România, fiind un reper important în dezvoltarea economică a județului”, transmite ANAT.

Vizita la care au luat parte agențiile de turism din zonă a fost găzduită de președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, care a monitorizat îndeaproape întreaga evoluție a investiției.

„Totodată întâlnirea de la Brașov a fost un bun prilej pentru a discuta o temă lansată de ANAT de mai mulți ani, dar care a devenit tot mai actuală în contextul pandemiei și, ulterior, a conflictului din Ucraina, evenimente care au schimbat complet modul în care se face turism, generând situații complexe pentru soluționarea cărora niciun operator de turism nu avea la îndemână instrumentele necesare. Unul dintre aceste instrumente este Fondul de Garantare a Pachetelor de Servicii de Călătorie, un proiect important pe agenda ANAT, care ne dorim să devina operațional în cel mai scurt timp. Printre avantajele acestui fond de garantare, care, de altfel, există deja în mai toate statele europene cu o piață de turism dezvoltată, este o siguranță crescută oferită călătorilor, încredere pentru partenerii de afaceri și creșterea concurenței pe piața instrumentelor de asigurare împotriva insolvenței. Turismul din România va da astfel semnalul că se maturizează și este capabil să ofere condiții comparabile cu orice altă destinație europeană din punctul de vedere al siguranței călătoriilor, atât pentru cetățenii români cât și pentru turiștii străini care ne vizitează”, mai arată ANAT.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol:  Aeroport Brașov ANAT