x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Aeroporturile din Iaşi, Bacău şi Suceava au depăşit ca trafic nivelul din 2019

Aeroporturile din Iaşi, Bacău şi Suceava au depăşit ca trafic nivelul din 2019

26 Iul 2022   •   11:00
Aeroporturile din Iaşi, Bacău şi Suceava au depăşit ca trafic nivelul din 2019

Traficul aerian din primele şase luni ale acestui an a fost de aproape trei ori mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Mai precis, în peri­oada ianuarie - iunie, nu­mărul pasagerilor înregis­traţi pe aeroporturile din România a fost de aproape 9 milioane de persoane, faţă de 3 milioane anul trecut, conform informaţiilor Asociaţiei Aero­porturilor din România.

Cel mai tranzitat aeroport a fost cel din Otopeni, cel mai mare terminal din România, care a înregistrat 5,4 milioane de pasageri. Cu toate că este o creştere de aproape trei ori mai mare faţă de anul trecut, traficul de pe Otopeni este sub nivelul din 2019, când terminalul a fost tranzitat de 6,8 milioane pasageri.

Aeroporturile din Cluj şi Iaşi se situea­ză pe următoarele două poziţii în clasa­men­tul celor mai mari aeroporturi după numă­rul de pasageri, având un număr de peste 1 mil. pasageri, respectiv 690.000 de persoane.

Revenirea traficului aerian şi chiar depăşirea nivelului prepandemic din România se poate observa şi în datele aeroporturilor din Iaşi, Bacău, Suceava, Oradea şi Maramureş. Toate aceste aero­porturi au avut un număr mai mare de pa­sageri în primele şase luni ale acestui an faţă de aceeaşi perioadă din 2019, consi­derat anul etalon în industria aviatică. Mai mult, aeroporturile din Iaşi, Bacău şi Suceava au urcat mai sus în clasament faţă de poziţiile ocupate în 2019, luând faţa terminalelor din Timişoara, Sibiu sau Craiova. La polul opus, cele mai puţin tranzitate aeroporturi din ţară au fost Tulcea, cu doar 124 pasageri, Arad, 4.000, şi Băneasa, 4.300 de călători.

Cu toate că aeroportul din Tulcea este cel mai puţin tranzitat aeroport din ţară, de acolo nefiind curse interne sau internaţionale operate de companii aeriene, ci doar curse private, în primele şase luni ale acestui an, traficul aerian din Tulcea a fost de zece ori mai mare decât în 2019, când doar 12 persoane au păşit pe Aeroportul Delta Dunării.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: trafic aerian