x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat din județul Olt, acuzat că a agresat sexual o fetiță de 7 ani

Bărbat din județul Olt, acuzat că a agresat sexual o fetiță de 7 ani

de Redacția Jurnalul    |    22 Aug 2023   •   23:00
Bărbat din județul Olt, acuzat că a agresat sexual o fetiță de 7 ani
Sursa foto: ThinkstockPhotos

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Cilieni, județul Olt, este acuzat că a agresat sexual o fetiță de 7 ani, din localitate. Polițiștii au dispus reținerea bărbatului.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 3 Corabia, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, au reținut un bărbat cercetat pentru agresiune sexuală.

Potrivit Poliției Olt, la data de 11 iulie 2023, în jurul orei 13:30, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 3 Corabia au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din comuna Cilieni, județul Olt, cu privire la faptul că fiica sa în vârstă de 7 ani ar fi fost agresată sexual de către un bărbat din localitate.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 7 iulie 2023, un bărbat de 38 de ani, din comuna Cilieni, județul Olt, ar fi agresat sexual minora pe strada Constantin Brâncoveanu, din aceeași localitate.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, fiind continuate cercetările în vederea documentarii activității infracționale și dispunerii măsurilor legale.

În urma probatoriului administrat, luni, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, pe numele bărbatului de 38 de ani a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând a fi prezentat instanței de judecată, cu propuneri legale.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: agresiune sexual fetiță