x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Alba: Ateliere antice, de astronomie dar și un robot realizat de studenți la 'Noaptea Cercetătorilor Europeni'

Alba: Ateliere antice, de astronomie dar și un robot realizat de studenți la 'Noaptea Cercetătorilor Europeni'

29 Sep 2017   •   21:30
Alba: Ateliere antice, de astronomie dar și un robot  realizat de studenți la 'Noaptea Cercetătorilor Europeni'

Un robot dezvoltat de studenţi din Alba Iulia şi o serie de ateliere în care cei curioşi au putut să afle cât mai multe din tainele astronomiei, dar şi din modul în care se prelucra osul sau se confecţionau monedele în antichitate au reprezentat principalele atracţii organizate vineri în cadrul evenimentului 'Noaptea Cercetătorilor Europeni'.

În cadrul manifestării, Muzeul Naţional al Unirii (MNU) a propus mai multe activităţi, printre care ateliere de meşteşuguri tradiţionale, elemente de cultură romană şi ateliere antice, un spectacol de reconstituire istorică, alături de tombole, concursuri cu premii şi alte surprize.

Astfel, la Sala Unirii, cei mici au putut picta iconiţe pe sticlă sau să coloreze diverse gravuri, fiind organizate, de asemenea, ateliere de confecţionat jucării şi de cusături tradiţionale.

Cei curioşi au fost introduşi în tainele astronomiei sau în cele ale modurilor în care dacii şi romanii foloseau plantele medicinale, prelucrau osul sau confecţionau monede.

Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia s-a alăturat şi ea ediţiei din acest an, organizând o serie de activităţi dedicate publicului nespecialist şi minţilor curioase, în curtea Palatului Apor. Mai exact, Departamentul de Istorie, Arheologie şi Muzeologie a organizat o serie de activităţi de arheologie medievală experimentală. La rândul său, Departamentul de Informatică a prezentat publicului robotul Jenny 5, care a fost  dezvoltat în cadrul cursului de Roboţi Inteligenţi de la Facultatea de Ştiinţe Exacte şi Inginereşti. 

Organizatorii evenimentului de la Alba Iulia au fost MNU, Universitatea "1 Decembrie 1918' din Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba. AGERPRES

×