Un accident rutier grav s-a petrecut miercuri după-amiază, pe DJ 107, între localitățile Sâncel (lângă Blaj) și Șona. Un bărbat care circula cu o căruță și-a pierdut viața după ce atelajul a fost lovit de un autoturism.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba, șoferul unui jeep, care circula pe DJ 107, între localitățile Șona și Sâncel, a pătruns pe contrasens și a lovit o căruță care venea, regulamentar, din sensul opus de mers, potrivit adevarul.ro
Șoferul autoturismului a intrat pe contrasens, cel mai probabil în urma unei depășiri, a ocolit calul, însă a pierdut controlul volanului și a lovit căruța în care se aflau un bărbat și o femeie. În urma impactului, bărbatul a fost aruncat și prins sub atelaj, rămânând încarcerat.
Autoturismul s-a răsturnat peste căruță. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) a fost chemat să intervină pentru descarcerare, însă bărbatul decedase. Femeia care se mai afla în căruță a fost rănită, însă nu grav, și a primit îngrijiri medicale.
Poliția a deschis o anchetă, iar cercetările continuă.