x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Alertă la o unitate militară din Craiova, unde s-a confirmat primul caz de coronavirus. Alți doi soldații așteaptă rezultatul testelor

Alertă la o unitate militară din Craiova, unde s-a confirmat primul caz de coronavirus. Alți doi soldații așteaptă rezultatul testelor

09 Iun 2020   •   16:24
Alertă la o unitate militară din Craiova, unde s-a confirmat primul caz de coronavirus. Alți doi soldații așteaptă rezultatul testelor

Un militar al Batalionului 26 Infanterie ,,Neagoe Basarab" din Craiova a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Alți doi militari care au simptome așteaptă rezultatele testelor.

Militarul din cadrul batalionului a fost confirmat pozitiv vineri, 5 iunie, și internat în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș" Craiova, precizează Ministerul Apărării Naționale.

Alți doi militari care prezintă simptome asociate infecției cu noul coronavirus așteaptă rezultatul testelor, și ei fiind internați.

„La nivelul unității au fost luate toate măsurile prevăzute pentru aceste situații. În acest sens, a fost desfășurată de urgență o anchetă epidemiologică de către personalul medical al unității împreună cu specialiști din cadrul Spitalului Militar de Urgență Dr. Ștefan Odobleja. În urma acestor proceduri, au fost identificați contacții direcți ai militarului confirmat pozitiv, aceștia fiind trimiși la domiciliu în autoizolare, conform procedurilor standard stabilite la nivel național”, transmite sursa citată.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: unitate militara coronavirus