x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Alertă la Ploiești. Un deținut a evadat de la penitenciar

Alertă la Ploiești. Un deținut a evadat de la penitenciar

18 Apr 2020   •   18:34
Alertă la Ploiești. Un deținut a evadat de la penitenciar

Un deținut, condamnat la trei ani de închisoare pentru furt calificat, a evadat, sâmbătă, de la Penitenciarul Ploiești. Autoritățile locale și cele de frontieră au fost alertate și au pornit în căutarea lui. Pentru fapta sa, el riscă acum o pedeapsă între șase luni și trei ani, informează ANP.

„Sâmbătă, în jurul orei 16:15, s-a constatat că deţinutul Lupu Onorel, în vârstă de 41 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de trei ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de Furt calificat, clasificat în regim deschis, a părăsit Secția Exterioară Movila Vulpii, aparținând Penitenciarului Ploiești”, anunță, sâmbătă Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP).

În vederea capturării deţinutului, au fost sesizate IPJ Prahova, IJJ Prahova, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, fiind trimise echipe de căutare.

„La momentul părăsirii secției exterioare, deținutul era îmbrăcat cu: pantaloni de trening de culoare bleumarin, pulover de culoare gri”, arată sursa citată.

Fapta deținutului constituie evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani.

Mediafax

×