x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale  Alertă la Vaslui! Elicopter SMURD solicitat pentru o femeie cu arsuri la nivelul feţei şi al mâinilor

 Alertă la Vaslui! Elicopter SMURD solicitat pentru o femeie cu arsuri la nivelul feţei şi al mâinilor

07 Noi 2018   •   16:31
 Alertă la Vaslui! Elicopter SMURD solicitat pentru o femeie cu arsuri la nivelul feţei şi al mâinilor

Un elicopter SMURD a fost solicitat miercuri să intervină în oraşul Negreşti, pentru a prelua o femeie în vârstă de 78 de ani, care a suferit arsuri grave la nivelul feţei şi al mâinilor. 

Potrivit managerului Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, Aurora Popa, pacienta le-a spus cadrelor medicale care s-au deplasat la acest caz că a încercat să aprindă aragazul lăsând mai mult timp gazul pornit, suferind arsuri prin flacără deschisă. 

"Echipajul medical care s-a deplasat la pacientă, în urma apelului la numărul de urgenţă 112, a evaluat victima şi a decis că din cauza arsurilor grave şi mai ales pentru că ele sunt localizate la nivelul feţei, se impune transferul la o unitate medicală din alt judeţ. A fost solicitat un elicopter SMURD care să preia pacienta", a declarat managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa. 

Pacienta va fi transportată la o unitate medicală din judeţul Iaşi. AGERPRES

×
Subiecte în articol: elicopter smurd