x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale ALERTĂ - Suceava: ACCIDENT RUTIER CU 9 RĂNIȚI pe DN 2E, la Milişăuţi

ALERTĂ - Suceava: ACCIDENT RUTIER CU 9 RĂNIȚI pe DN 2E, la Milişăuţi

12 Iun 2016   •   17:00
ALERTĂ - Suceava: ACCIDENT RUTIER CU 9 RĂNIȚI pe DN 2E, la Milişăuţi
Sursa foto: Foto: suceavanews.ro

Nouă persoane au fost rănite duminică în urma unui accident rutier produs pe DN 2E, pe raza comunei sucevene Milişăuţi, iar şapte dintre acestea au fost transportate la spital, a declarat presei purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Potrivit sursei citate, în urma coliziunii dintre două autoturisme au rezultat nouă răniţi, dintre care doi grav, o persoană fiind încarcerată. Două dintre cele nouă persoane rănite în accident au refuzat transportul la spital.

La faţa locului au intervenit militari de la Detaşamentul de pompieri Rădăuţi şi mai multe ambulanţe.

Din primele cercetări a rezultat că accidentul s-a produs în urma coliziunii violente dintre un autoturism Audi ce se îndrepta dinspre Suceava spre Rădăuţi şi un autoturism VW Passat, una dintre maşini intrând pe contrasens.

Poliţia urmează să stabilească circumstanţele şi cauzele exacte ale producerii accidentului. Traficul în zonă a fost blocat pe ambele sensuri aproximativ o oră. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident rutier la milisauti