x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a vizitat Parcul Natural Văcăreşti

Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a vizitat Parcul Natural Văcăreşti

21 Oct 2017   •   20:40
Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a vizitat Parcul Natural Văcăreşti

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, a vizitat sâmbătă Parcul Natural Văcăreşti, conform unui anunţ postat pe pagina de Facebook a Ambasadei SUA. 

"O vizită în Parcul Natural Văcăreşti este un refugiu în mijlocul naturii, unde poţi să te bucuri de linişte, să asculţi păsările sau sunetul vântului. Ambasadorul Hans Klemm, recent promovat cercetaş de către Asociaţia Cercetaşilor Tradiţionali din România, împreună cu soţia sa, Mari, şi cu familiile altor colegi români şi americani au vizitat astăzi parcul şi au rămas impresionaţi de ecosistemul dezvoltat în această zonă, dar şi de munca depusă de echipa care administrează parcul", scrie în mesajul de pe Facebook. 

Şi reprezentanţii Asociaţiei Parcul Natural Văcăreşti au postat o scurtă informare despre eveniment. "Astăzi Parcul Natural Văcăreşti a primit vizita ambasadorului SUA, dl Hans Klemm. Specialiştii parcului l-au ghidat pe potecile însorite şi i-au povestit istoria locului şi caracteristicile naturale. Culorile toamnei au însoţit permanent delegaţia. A fost o minunată zi de octombrie", a precizat asociaţia. 

Totodată au fost ataşate fotografii, în care alături de diplomatul american apar membri ai Asociaţiei Cercetaşilor Tradiţionali din România, fiind surprins şi momentul primirii diplomatului american în rândurile asociaţiei. Alături de el s-au mai aflat şi membri ai Asociaţiei Parcul Natural Văcăreşti, printre care Helmut Ignat, Dan Bărbulescu sau Vlad Cioflec. AGERPRES

×