Inspectorii sanitari-veterinari din Capitală au aplicat două sancţiuni contravenţionale în valoare de 12.000 lei şi patru avertismente, în urma unor controale efectuate în perioada 21 - 25 aprilie la 175 de unităţi supuse controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.
"În perioada 21 - 25.04.2016, inspectori din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti au efectuat 175 de verificări în unităţi supuse controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, inclusiv control oficial (conform Ordinelor nr. 64/2007 şi 113/2008), evaluări în vederea înregistrării/autorizării sanitare veterinare etc., raportat la programele şi tematicile proprii specifice sau urmare unor sesizări primite. De asemenea, au fost eliberate certificate sanitare veterinare, în vederea neutralizării, la cerere, pentru 38.159,5 kilograme produse alimentare. Au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 12.000 lei şi patru avertismente", informează DSVSA Bucureşti.
Potrivit unui comunicat al instituţiei, în punctul final de import aflat pe teritoriul municipiului Bucureşti, au fost efectuate 44 de controale asupra transporturilor de legume, fructe, produse zaharoase provenite din import, inspectorii prelevând două probe în vederea analizării reziduurilor de pesticide.
Totodată, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, au fost verificate 14 unităţi (pescării, măcelării, magazine alimentare), inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare aplicând trei sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.600 de lei, trei avertismente şi au dispus termen pentru remedierea neconformităţilor la trei unităţi şi a fost retrasă de la comercializare în vederea neutralizării, cantitatea de 165 de kilograme de peşte, 20 de kilograme de carne de miel şi pasăre.
Principalele deficienţe constatate vizează încălcarea normelor sanitare veterinare privind manipularea produselor alimentare, etichetare necorespunzătoare etc.
În cadrul punctului de sacrificare miei, organizat temporar de Direcţia Pieţe şi Gestionare Activităţi Comerciale Sector 4, în Piaţa Apărătorii Patriei, au fost sacrificaţi 421 miei, în perioada 20 - 24 aprilie 2016, asigurându-se asistenţa sanitară veterinară, prin personal de specialitate - medici veterinari, pe toată durata de funcţionare.
În cadrul Laboratorului Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor au fost recepţionate 44 probe din produse alimentare, în vederea testării microbiologice, fizico-chimice, reziduurilor de pesticide şi micotoxinelor, după caz. AGERPRES