x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Amenzi de 38.000 de lei în unităţi alimentare din Bucureşti, în ultimele trei zile

Amenzi de 38.000 de lei în unităţi alimentare din Bucureşti, în ultimele trei zile

29 Apr 2016   •   18:38
Amenzi de 38.000 de lei în unităţi alimentare din Bucureşti, în ultimele trei zile
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Inspectorii sanitari veterinari din Bucureşti au retras de la comercializare, în ultimele trei zile, 348,2 kilograme de carne de miel şi preparate din carne, aplicând şapte sancţiuni contravenţionale, în valoare de 38.000 de lei, şi un avertisment, în urma verificărilor efectuate la 18 unităţi alimentare.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti remis, vineri, AGERPRES, în perioada 26 - 28 aprilie 2016, inspectorii au efectuat 278 de verificări în unităţi supuse controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, inclusiv controale oficiale. Principalele deficienţe constatate au vizat: încălcarea normelor sanitare veterinare privind manipularea produselor alimentare, etichetare necorespunzătoare, nerespectarea condiţiilor de igienă referitoare la întreţinerea spaţiilor, utilajelor, ustensilelor de lucru folosite etc.

De asemenea, în perioada menţionată, au fost eliberate certificate sanitare veterinare, în vederea neutralizării, la cerere, pentru 73.425 kg produse alimentare. A fost aplicată o sancţiune contravenţională, în valoare de 6.000 lei, pentru neanunţarea autorităţii veterinare cu privire la respingerea unui transport de carne neconform; totodată, au fost dispuse termene pentru remedierea deficienţelor, la 22 de unităţi.

În punctul final de import aflat pe teritoriul municipiului Bucureşti au fost efectuate 52 de controale asupra transporturilor de legume, fructe, produse zaharoase provenite din import, inspectorii prelevând 6 probe în vederea analizării reziduurilor de pesticide, aflatoxinei, radioactivităţii etc.

Potrivit sursei citate, în cadrul punctului de sacrificare miei, organizat temporar de Direcţia Pieţe şi Gestionare Activităţi Comerciale Sector 4, în Piaţa Apărătorii Patriei, au fost sacrificaţi, în perioada 20 - 28 aprilie 2016, un număr de 2.157 de miei, asigurându-se asistenţa sanitară veterinară, prin personal de specialitate, pe toată durata de funcţionare.

În cadrul Laboratorului Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor au fost recepţionate 44 de probe din produse alimentare, în vederea testării microbiologice, fizico-chimice, reziduurilor de pesticide şi micotoxinelor, după caz. AGERPRES

×