x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Anchetă epidemiologică în Prahova după ce 3 persoane au ajuns la spital cu botulism

Anchetă epidemiologică în Prahova după ce 3 persoane au ajuns la spital cu botulism

28 Noi 2016   •   17:43
Anchetă epidemiologică în Prahova după ce 3 persoane au ajuns la spital cu botulism

Trei persoane din municipiul Câmpina care au fost diagnosticate cu botulism se află internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, o femeie aflându-se în stare gravă, ea fiind iniţial intubată. 

Surse medicale au declarat, luni, că două dintre cele trei persoane internate în cursul zilei de vineri sunt membri ai aceleiaşi familii şi că cei trei pacienţi ar fi mâncat împreună înainte de apariţia semnelor clinice. 

În urma examenului clinic, aceştia au fost diagnosticaţi cu botulism, iar medicii le-au administrat ser botulinic şi le-au recoltat probe biologice pentru analize. 

O femeie care are şi boli asociate se află în stare gravă, aceasta fiind internată la SJU Ploieşti în secţia de Terapie Intensivă, în primă fază fiind intubată, iar ulterior suportul mecanic fiind înlăturat, au mai precizat sursele citate. 

Celelalte două persoane, între care se află şi un adolescent de 17 ani, au o stare mai bună şi sunt internate la secţia de Boli Infecţioase a aceleiaşi unităţi sanitare. AGERPRES

×