x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Resort de lux din Costinești: Jumătate de tonă de pește și carne, expirată sau ținută în mizerie

Resort de lux din Costinești: Jumătate de tonă de pește și carne, expirată sau ținută în mizerie

de Redacția Jurnalul    |    31 Iul 2023   •   17:30
Resort de lux din Costinești: Jumătate de tonă de pește și carne, expirată sau ținută în mizerie

Aproape 600 de kilograme de pește și carne au fost găsite fie expirate, fie ținute în mizerie, într-un resort de lux din Costinești. Localului i s-a interzis să mai funcționeze și a primit o amendă de 72.000 lei.

În perioada 24 – 30 iulie, inspectorii sanitari veterinari din Comandamentul Sezon Estival 2023 au desfăşurat activităţi de control în unităţi de producere, prelucrare, procesare, depozitare, valorificare şi comercializare a produselor alimentare.

Astfel, au fost verificate 264 de unități localizate în cele 6 zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Costineşti, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirgiol, Mangalia și Constanța.

În urma controalelor s-au constatat deficienţe cu privire la comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar, nerespectarea normelor sanitare veterinare privind întreținerea spațiilor de prelucrare, depozitare și valorifcare a produselor alimentare, depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare și lipsa documentelor care să ateste trasabilitatea produselor.

Au fost amendate 59 de unități cu 621.400 de lei. De asemenea, au fost emise 2 ordonanțe de interzicere a activității și o ordonanță de suspendare a activității.

Au fost confiscate produse alimentare în cantitate totală de 818 kg. (carne de vită, carne de pui, pește, produse din pește și ouă, înghețată).

Dintre agenții economici controlați „s-a remarcat” un resort de lux din Costinești, unde inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au confiscat 593 de kg de pește și carne. Produsele erau fie expirate, fie depozitate în condiții de igienă foarte precare. În consecință, inspectorii ANSVSA au emis o ordonanță de interzicere a activității și o amendă de 72.000 de lei.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: ansvsa resort lux