x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Anunț important de la STB: Parcul de vehicule redus cu până la 25 la sută, începând de azi

Anunț important de la STB: Parcul de vehicule redus cu până la 25 la sută, începând de azi

23 Mar 2020   •   08:52
Anunț important de la STB: Parcul de vehicule redus cu până la 25 la sută, începând de azi

Liniile de transport în comun din București vor funcționa cu un parc de vehicule redus cu până la 25 la sută, începând de luni, 23 martie, dar nu va suspenda sau desființa nicio linie de autobuz, troleibuz sau tramvai, anunță compania.

STB va aloca pe fiecare linie un număr de vehicule corespunzător cererii de transport, dar și în concordanță cu gradul de încărcare, astfel încât cetățenii să călătorească în condiții în care să nu le fie pusă în pericol sănătatea.

Noul program, cu orarul de trecere prin stații, va putea fi accesat pe site-ul STB SA (), iar pentru cei care au la dispoziție un telefon mobil cu conexiune la internet, STB SA recomandă utilizarea aplicației InfoSTB.

Totodată, STB SA continuă procesul de decontaminare a tuturor vehiculelor aflate în traseu, cu două treceri pe zi, folosind substanțe care distrug virusurile (pe bază de clor) și va menține eforturile de igienizare a acestora și a stațiilor de tramvai.

Sursa:

×