x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Anunt oficial al Apei Nova despre groapa de la Podul Izvor

Anunt oficial al Apei Nova despre groapa de la Podul Izvor

25 Mai 2015   •   08:19
Anunt oficial al Apei Nova despre groapa de la Podul Izvor

Apa Nova București împreună cu antreprenorul Dimar S.A. au finalizat lucrările de reparații la canalul colector de pe Splaiul Independenței, zona Podului Izvor, lucrări determinate de avaria care a avut loc pe 19 mai, informează Apa Nova.


"Conform indicațiilor Administrației Străzilor, începând cu ora 07.30, amplasamentul este predat, de către Apa Nova București, societății deținătoare a contractului de întreținere a carosabilului, Euroconstruct S.A", se arată într-un comunicat de presă al Apa Nova transmis, duminică, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, Apa Nova București regretă disconfortul creat șoferilor și riveranilor și mulțumește pentru sprijin Brigăzii de Poliție Rutieră și Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Marți, 19 mai, Splaiul Independenței s-a surpat, pe o lungime de 8 metri și o lățime de aproximativ 3 metri, în dreptul Podului Izvor. A fost vorba despre un incident la unul dintre colectoarele de canalizare ale rețelei de canalizare a municipiului București, care a cedat. S-a distrus inițial colectorul și, ulterior, a căzut o bucată din stradă. Structura de rezistență a Podului Izvor nu a fost afectată.

Sursa foto https://www.facebook.com/adi.dobre1

×
Subiecte în articol: podul izvor