x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un copil de 10 ani a pus pe jar poliţia din Dolj cu un apel la 112: „Veniți repede, ne omoară! ”

Un copil de 10 ani a pus pe jar poliţia din Dolj cu un apel la 112: „Veniți repede, ne omoară! ”

de Redacția Jurnalul    |    16 Dec 2025   •   21:15
Un copil de 10 ani a pus pe jar poliţia din Dolj cu un apel la 112: „Veniți repede, ne omoară! ”
Sursa foto: Un copil de 10 ani a sunat în glumă la 112

Un copil de 10 ani din comuna Bistreț, județul Dolj, a sunat la numărul unic de urgență 112 și a strigat: „Veniți repede, ne omoară!”.

Poliția Dolj a transmis, marți, că alarma dată de copilul de 10 ani, când a sunat la 112 și a strigat „Veniți repede, ne omoară”, s-a dovedit a fi una falsă.

„O glumă care s-a transformat într-o situație serioasă. Mai multe forțe de ordine au fost mobilizate inutil, iar părinții au fost amendați cu 500 de lei. Dincolo de sancțiunea financiară, acest incident ridică un semnal de alarmă important. Numărul de urgenţă 112 nu este un joc și nu este un mijloc de distracție. Fiecare apel fals înseamnă timp pierdut, resurse consumate și, poate cel mai grav, o intervenție întârziată acolo unde cineva chiar are nevoie de ajutor real”, transmite Poliția Dolj.

Polițiștii îi îndeamnă pe părinți să le explice copiilor ce înseamnă responsabilitatea pentru ca ei să înțeleagă că vorbele au consecințe, iar gesturile făcute „în glumă” pot avea efecte serioase asupra altora.

„112 trebuie apelat doar atunci când există o urgență reală. Nu este o joacă, ci un colac de salvare. Iar responsabilitatea folosirii lui în mod corect începe din familie și prin educație”, mai spun polițiștii/

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: apel copil politie