Un bărbat a fost grav rănit, vineri, la Piteşti, într-un incendiu care i-a cuprins apartamentul, din locuinţă fiind salvat şi un căţel, ce a fost resuscitat de un pompier şi transportat apoi la o clinică veterinară.
Incendiul a izbucnit într-un apartament situat la parterul unui bloc din cartierul Războieni, la faţa locului intervenind mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.
Proprietarul apartamentului, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, fost găsit inconştient, intoxicat cu fum şi cu arsuri pe corp. El a primit primele îngrijiri la faţa locului, fiind transportat în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti.
Pompierii au reuşit să scoată din apartament şi un căţel, care nu mai dădea semne de viaţă. Un pompier a resuscitat animalul câteva zeci de minute, fiind ajutat şi de personalul SMURD. După ce a început să dea semne de viaţă, căţelul a fost transportat la o clinică veterinară.
Pompierii şi poliţiştii au început o anchetă pentru stabilirea cauzelor producerii incendiului. AGERPRES