Potrivit IPJ Olt, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au făcut miercuri două percheziții domiciliare în Slatina la domiciliile unor persoane fizice.
Perchezițiile au vizat documentarea activității infracționale a două persoane, în vârstă de 38 și 47 de ani, bănuite de comiterea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.
Astfel, polițiștii au descoperit 7.860 de obiecte cu conținut pirotehnic, din categoriile F1, P1, F2 și F3, ce cântăresc aproximativ 1.800 de kilograme și valorează aproximativ 23.200 de lei.
Întreaga cantitate a fost ridicată, pentru continuarea cercetărilor, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propusă soluția legală, prin unitatea de parchet competentă.
(sursa: Mediafax)