x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O asistentă de la Spitalul Județean de Urgență Sibiu a făcut infarct în timpul serviciului

O asistentă de la Spitalul Județean de Urgență Sibiu a făcut infarct în timpul serviciului

de Redacția Jurnalul    |    08 Noi 2025   •   15:03
O asistentă de la Spitalul Județean de Urgență Sibiu a făcut infarct în timpul serviciului

O asistentă medicală din cadrul Secției Medicală 1 a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a suferit un infarct, sâmbătă dimineață, în timpul serviciului.

Intervenția colegilor săi a făcut posibilă acordarea asistenței medicale de specialitate, iar pacienta se află în viață.

Asistenta este sub tratament și atenta supraveghere a medicilor specialiști.

„Suntem alături de colega noastră și de familia ei în aceste momente dificile și îi transmitem întreaga susținere și gânduri de însănătoșire grabnică”, au transmis reprezentanții spitalului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: asistenta spital infarct sibiu