x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bacău: Doi muncitori au murit în timp ce lucrau la reabilitarea unei grădinițe

Bacău: Doi muncitori au murit în timp ce lucrau la reabilitarea unei grădinițe

14 Oct 2021   •   19:50
Bacău: Doi muncitori au murit în timp ce lucrau la reabilitarea unei grădinițe

Doi muncitori, cu vârste de 45 și 53 de ani, au murit joi în timp ce lucrau la reabilitarea unei grădinițe din comuna Oituz, județul Bacău. Aceștia au fost prinși sub dărâmăturile unui perete.

Potrivit ISU Bacău, pompierii au intervenit pentru salvarea a două persoane blocate sub dărâmăturile unui perete de clădire, în comuna Oituz.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere, una de descarcerare, un echipaj de la SAJ și voluntari de la SVSU.

Persoanele prinse sub dărâmături au fost extrase și au fost declarate decedate de echipajul de pe Ambulanță.

Cele două victime aveau 45 și 53 de ani și făceau parte dintr-o echipă de muncitori care lucra la reabilitarea unei grădinițe din comuna Oituz.

(sursa: Mediafax)

×