x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale TRANSMISIE LIVE - Banatul Montan arată ca în povești după ce a nins

TRANSMISIE LIVE - Banatul Montan arată ca în povești după ce a nins

25 Mar 2016   •   16:51
TRANSMISIE LIVE - Banatul Montan arată ca în povești după ce a nins

În Banatul Montan a revenit iarna, chiar dacă suntem la sfârșitul lunii martie și ne pregătim să trecem la ora de vară. Dovadă stau mai multe imagini realizate în munții din județul Caraș-Severin, în această dimineață. Astfel, crestele montane au fost acoperite din nou de zăpadă, acoperind verdele crud al ierbii, scrie pressalert.ro.


Pe Semenic și Muntele Mic nu se poate schia, dar pe unele porțiuni merge de săniuș și de o joacă cu bulgări, scrie Radio Reșița. Plus că vă puteți relaxa în mijlocul naturii, respirând aer curat și admirând peisajul ca-n povești.


 Astăzi, pe Muntele Mic se înregistrează un grad Celsius, iar zăpada măsoară între doi și zece centimetri.

Click pe imagine pentru TRANSMISIA LIVE de la Muntele Mic

Click pe imagine pentru TRANSMISIA LIVE de la Semenic

×